Pe drumul vinului cu bicicleta

Se intampla uneori sa fiu intrebat de ce nu am spus ca merg in tura x sau in locul y, pentru ca si-ar fi dorit si altii sa vina. De cele mai multe ori iesirile sunt neplanificate, se intampla spontan, de pe o zi pe alta. Sambata ma tot gandeam la un plan pentru duminica: sa fie munte, sa fie bicicleta, sa fie in Bucuresti? Dar cum e vremea? Bate vantul sau nu bate, e totusi cod galben? Erau foarte multe variante si foarte multe planuri ispititoare: lasa bicicleta si hai la o vale in Bucegi (Coltilor si Galbenele); hai sa mergem la Caltun si sa incercam Negoiu. Hai la o tura de 200km cu bicicleta. Prea multe optiuni te pot zapaci astfel incat sa nu stii ce sa mai alegi.

In jur de ora 23:00 sambata am decis care va fi planul pentru duminica.
In cele din urma a castigat bicicleta. O tura lejera printre podgoriile de langa Mizil, 30Km (jumatate sosea, jumatate off road) si un popas la Ferma Dacilor desrpre care am tot auzit lucruri bune. Fiind un traseu scurt si nu foarte greu (putin peste 500m diferenta pozitiva de nivel) am ajuns in Mizil la 12 si un pic iar la 12:40 plecam din centru dupa o ultima aprovizionare.

Codul ala galben de vant nu mintea. Nici nu am iesit bine din Mizil ca a inceput greul, urcarea era ea usoara insa vantul isi cam facea de cap. Au fost cateva momente in care am simtit ca la rafala ma arunca in sant. Am strans din dinti si mi-am zis ca reevaluam situatia cand ajungem in Gura Vadului: ne tinem de plan sau facem cale intoarsa si aia e, atat s-a putut.

Ajunsi in Gura Vadului am lasat soseaua si am intrat pe drumul de pamant dintre vii unde vegetatia ne-a protejat de vant. Aceasta parte a traseului era de explorare, fiind prima data pe acest traseu. Soare din plin, vantul nu se mai simtea si nici nu am dat de caini care sa ne faca probleme prin sat, ce iti poti dori mai mult? Partea cu cainii nu a tinut mult, cand am ajuns in dreptul cramei Dealu Mare (Oenoterra) din curte si-au facut aparitia 7-8 caini foarte activi si pusi pe fapte mari. Unul dintre ei a tinut pasul cateva sute de metri pana s-a lasat pagubas.

De la crama Dealu Mare drumul de pamant dintre vii, conform hartii, trebuia sa iasa in drumul judetean catre Fintesti. Initial am crezut ca mai e de mers cand am dat intr-un drum pietruit, dar chiar acesta era drumul judetean. La intersectie era si o frumoasa cruce de piatra/ totem cu caractere chirilice, des intalnita in zona si nu numai. Cel mai probail au fost ridicate cu scop de pomenire pentru morti si/ sau ca puncte de reper. Imi iau ca tema sa studiez istoria acestor cruci; tin minte ca si pe campurile de langa satul bunicilor erau astfel de cruci.

Drumul spre Fintesti este doar in urcare, trece pe langa crama Lacerta (inchisa la acel moment). In Fintesti aveam ca reper biserica, mai trecusem pe acolo venind pe un drum de pamant/ piatra care cobora chiar in fata bisercii. La ieirea din sat, pe dreapta, o casa parasita imi atrage atentia: era o casa din paianta, cu structura la vedere din cauza degradarii. Carpa de doliu prinsa in perete avand data 15.10.2014 sugera ca acolo nu mai locuia nimeni de mai bine de 4 ani. Oare cat va mai rezista? O iarna? Doua?

Urcarea spre Jugureni a fost facuta mai mult pe langa bicicleta. Nu este atat de abrupta, am urcat altele mai rele, dar planul era o tura lejera si la inceput de sezon nu as vrea sa fortez cand nu este cazul. La intrarea in sat m-a cuprins iarasi nostalgia vazand o fantana cu cumpana. Fix cum erau cele pe care le tineam minte de cand eram mic. Fantana si langa un jgheab din piatra pentru adapatul animalelor. Cateva poze, am consultat ceasul si harta: totul era conform planului, eram aproape la jumatatea traseului, intram iar pe sosea si in mare parte urma doar coborare. O coborare foarte frumoasa, curbe nu foarte stranse, asfalt bun si drum cu trafic auto redus. M-am bucurat de coborarea in viteza cu un maxim de 65km/h daca gps-ul a masurat ce trebuie, destul de bine pentru rotile mele de tractor.

De sus se vedea Ferma Dacilor si multitudinea de masini parcate, ca la mall in zi de weekend. Cum este locul? Foarte frumos. Casutele suspendate cu podea din sticla m-au facut sa vreau o noapte de cazare acolo. Am avut fix o ora la dispozitie pentru soparlit la soare, astfel incat sa ne intoarcem la timp pentru trenul de Bucuresti. Nu o sa insist cu descrierea locului, spun doar ca merita sa ii faci o vizita.

Una doua am ajuns inapoi in Mizil si la gara cu 10 minute inainte de sosirea trenului, asa cum am planificat. O tura scurta si relaxanta, perfecta pentru incarcat bateriile. Ar trebui repetata si cand va fi totul verde.

2 gânduri despre “Pe drumul vinului cu bicicleta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.