Către Comana pe calea ferată regală

În weekendul care tocmai a trecut am reușit să ne organizăm mai rapid: sâmbătă bate vântul, deci ne odihnim, duminică ieșim cu bicicleta până la Comana și evităm traficul pe un traseu de MTB. Am postat pe Facebook în cazul în care mai sunt doritori de pedalat și mi-am văzut liniștit de treabă.

Traseul îl aveam în cap de anul trecut având ca sursă de inspirație acest articol: https://thebikepoint.ro/drumul-secret-catre-comana-un-alt-fel-de-evadare/

Pentru că nu iubesc pedalatul in traficul urban, am decis sa luăm metroul până la capăt de linie. Era o premieră sa ajung cu metroul până la stația Berceni. În plus a fost prima dată când am mers cu metroul la suprafață în București. Am ajuns repede, am făcut prezența: 3 biciclete gata de tură și porniți am fost.

Ca să ne meargă bine, prima pauza a fost foarte rapidă la nici un km de la plecare: o pană pe spate. Scot repede roata, verific la mâna cauciucul pe interior dar nu am găsit nimic. Umflu camera spartă sa identific gaura dar nu părea că vrea să se umfle. Am aflat imediat de ce: am găsit în cauciuc o tăietură transversală de vreo 2 cm. Bun, pregătit camera de schimb, pus un petec pe interiorul cauciucului, dat la pompa și una două am fost gata de drum. Cam scumpă pana asta ce sa zic, rămâne de văzut la ce cauciuc de schimb mă decid :).

Prima parte a traseului este destul de anostă, pe șosea prin Berceni și Vidra. Dar ajungem repede la calea ferată dezafectată din Vidra de unde începe partea frumoasa a traseului. Pornim pe calea ferată pe lângă biciclete și ajungem imediat la podul care mi-a atras atenția în articolul din care m-am inspirat. Loc perfect pentru făcut poze.

Câteva cuvinte despre calea ferată pe care mergem: este prima cale ferată din Principatele Române, inaugurată în 1869. Făcea legătura între București și Giurgiu. În prezent este dezafectată, însă înțeleg că este în plan modernizarea, astfel încât sa existe o linie directă către Giurgiu. Poate vor fi și trenuri cu spațiu pentru bicicletă pe ruta asta în viitor.

Am mers pe partea dreaptă cu calea ferată în stânga. Devine deja tradiție ca la fiecare tură sa dăm peste o turmă de animale. Săptămâna trecută au fost vaci și o capră, săptămâna asta oi. Am trecut pe jos pe lângă ele pentru a fi siguri că cei doi câini vor sta liniștiți.

Am tot făcut pauze să admirăm peisajul, să facem poze, să ne minunăm de o macara părăsită pe malul apei.

În față deja se contura al doilea obiectiv pentru care mi-am dorit această tură: podul dărmat și puntea peste Argeș. Planul era să traversăm folosind puntea. Doar că nu ne-am simțit în largul nostru sa o folosim.

Am mai zăbovit câteva minute pentru poze pe lângă pod. Podul s-a rupt în 2005 la inundații și de atunci așa a rămas. Am continuat printre gunoaie pe malul Argeșului până la următorul punct în care am putut traversa. Am ieșit la șosea și nu am mai intrat pe coclauri până la Comana.

Să vizitezi Comana într-o zi de weekend cu vreme bună…îți poate strica zenul. La intrarea în parc era haos generalizat: mașini, oameni, biciclete, copii, căței, purcei și toate cele. Dar cum am trecut de barieră s-a instalat liniștea. Plimbarea in parcul natural a fost scurtă și clasică: observatorul și fântâna lui Țepeș.

Era frumos să fi lenevit mai mult, dar să nu uităm că este încă scurtă ziua, avem cale lungă până acasă și ar fi frumos să ajungem pe lumină. O pauză de covrigi, o cola pe bordură la supermarket in Comana și la drum.

Am vizitat „frumoasa” gară din Grădiștea, am ținut șoseaua prin Falaștoaca (trebuia să scriu de localitatea asta, mă fascinează numele) și am ajuns la Argeș gata iar de off road. Am făcut o ședință foto și la ecluza de la canalul Dunăre București rămas neterminat.

La întoarcere am mers pe partea cealaltă a căii ferate și am ieșit la șosea pe lângă râul Sabar, foarte frumos scăldat în lumina caldă de la apus.

Asta a fost ultima poză din tură, daca nu luăm în calcul pozele cu mici și bere, dar le păstrez pentru mine, nu le pun aici.

Track-ul turei: https://www.strava.com/activities/2220355562

Un gând despre “Către Comana pe calea ferată regală

  1. Pingback: Cu bicicleta la Comana – Aventurierul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.