Dacă prima dată când am fost la Prima Evadare a fost și multă curiozitate și explorare, acum fiind la a 4-a participare și a 3-a consecutiv mi-am propus totuși și un obiectiv de amator. Chiar dacă eu și sportul competitiv nu am fost neapărat prieteni. Ca o paranteză, în școala generală abia rezistam la ora de sport, asta apropos de profilul meu sportiv.
Antrenamentul înainte de cursă fiind extrem de limitat, 100km adunați în 3-4 ieșiri anul ăsta și ultima dată cu bicicleta in iunie anul trecut, realist nu aveam cum sa am un obiectiv foarte ambițios: să termin întreg fără accidentări, să mă bucur de traseu, poate sa termin sub 3 ore (cum spuneam, amator) și așa în adâncul sufletului visam la medalia cu aripi. In 2025 am terminat în 3 ore și jumătate după ce am făcut o baie involuntară pe la crocodili: am atins o rădăcină cu pedala și m-a proiectat direct in baltă.
Am ajuns foarte devreme la start, după o plimbare matinala cu metroul și 6km pedalați de la Aurel Vlaicu până la Academia de poliție, mi-am luat numărul și am șopârlit la soare o oră și jumătate până la start.

Am pornit nici prea tare dar nici încet, precaut la pluton, precaut la viraje, dar cu un ritm bun, traseul excelent, pădurea verde. Am ajuns repejor la palat unde am realimentat unul din bidoane și dă-i bătaie. Primul contact cu noroiul din spatele palatului m-a speriat, dar e trecut rapid. M-am alăturat unui trenuleț destul de lung de concurenți pe single track-ul de până în Edenland, s-a mers bine și conservator, poate chiar prea conservator și pentru nivelul meu :).
Am trecut de CP Cercetași fără să mă opresc, apă aveam, energie aveam dă-i bătaie, am crezut că pot să dau așa până la final dar chemarea naturii a fost mare și am făcut totuși o pauza tehnică :D. Eram încă în cărți pentru sub 3 ore, doar că socoteala din capul meu nu s-a potrivit cu aglomerația de pe traseu: pe ultimii 8-10 km am prins aglomerat și ritm foarte lent, spre 12km/h și cu greu am reușit să depășeasc înainte de calea ferată. Am ajuns singur la finish si a fost plăcut să îmi aud numele strigat în boxe înainte să ajung și să fiu așteptat cu brațele deschise. Medalie cu aripi nu am mai prins, cred că s-au terminat cu 2-3 concurenți înainte mea. Dar am terminat întreg, în 3 ore și primii 500 la masculin, ceea ce înseamnă că o să am un număr tot cu 400 anul viitor, deci o poziționare relativ in fața la start.
Una peste alta mi-a plăcut și m-am simțit bine. Anul viitor poate reușesc totuși să strâng mai multi km și să prind și medalia aia cu aripi.
Și ieșiti cu bicicleta în Codrii Vlăsiei, traseele sunt deschise tot anul, ieșiti singuri, cu familia, cu copiii, bucurați-vă de pădure și natură. Găsiți pe site-ul celor de la Prima Evadare detalii despre trasee: https://primaevadare.ro/nomad-trails/




