A fost și o Primă Evadare

A fost și PE, adică Prima Evadare dacă nu ești foarte conectat la lumea mtb-ului și jargonul specific. Iar dacă ești chiar mai neconectat de atât, “Prima Evadare este un concurs prietenos de ciclism cross country care își propune să deschidă sezonul maratoanelor MTB într-o versiune ușoară, fără diferențe de nivel. De câţiva ani a devenitmaratonul de ciclism cu cel mai mare număr de participanţi și cel mai bine organizat din estul Europei. Concursul se desfășoară între București și Snagov prin păduri și drumuri de țară pe o distanță de 55 de km. An de an este maratonul cu cel mai mare număr de participanți depăşindu-şi propriul record la fiecare nouă ediţie.”

Eu și concursurile de acest fel (fie ele de alergare pe plat, trail, montane sau ciclism) suntem și nu suntem prieteni în sensul că îmi place foarte mult atmosfera, însă nu participi foarte des. De ce nu particip? Nu vreau să plătesc pentru ceva ce pot să fac și pe cont propriu. Adică nu am nevoie de tot pachetul de la un concurs pentru a mă organiza și a ieși la o tură de MTB. Un al doilea lucru ar fi faptul că sunt doar un “sportiv amator”, care se bucură de MTB în felul propriu, fără a avea pretenții de mari rezultate. Iar în al treilea rând, te poți bucura de toată atmosfera și din postura de voluntar sau pur și simplu suporter.

PE este la a XI-a ediție, am cochetat cu idea de a participa de multe ori, dar nu am fost niciodată. Ce a fost diferit acum?  Dacă nu câștigăm pe ultima sută de metri o invitație de la Kaufland via Alex Grecu nici anul acesta nu mergeam, mai ales ținând cont de ploiile abundente premergătoare cursei și de poveștile noroioase intrate deja în folclorul local.

Cum a fost cursa? Am avut câteva dileme înainte: trag tare să dau tot ce pot și să obțin un timp bun raportat la ce pot eu, dar mediu raportat la ce înseamnă MTB serios? Sau stau cuminte în spatele plutonului și îmi văd de traseu ca la o tură clasică în care mă opresc de fiecare dată când am chef să fac poze sau pur și simplu să mă bucur de peisaje? Am ales varianta a doua, la start am plecat din spatele celor de la cursa Family (Părinți + Copii). Recunosc, încă mă macină gândul “ce timp aș fi scos dacă mă poziționam mai în față la start, dacă mergeam întins fără să mă opresc la poze și povești pe la check-pointuri?”.

Una peste alta m-am simțit bine în cursă. La crocodili chiar m-am oprit să fac o mică băiță cu ei, unul a fost puțin agresiv, a început să se zbată cu mine, m-am poziționat deasupra lui, cu brațul stâng l-am prins de gât și incercam să îl țîn sub control, astfel încât cei care treceau pe potecă să fie în siguranță, să nu le bage coada la spițe.

Bălțile de pe traseu? Posibil să fi ratat câteva, dar în principiu cred că am trecut în viteză prin majoritatea. Îmi cer scuze pe această cale față de concurenții pe care i-am stropit.

Check-pointurile cu alimentare; la palat am ajuns după o ora jumate, greu cu viteza și depașitul când pleci din spatele plutonului. Ne-au mai ținut puțin și la centură până au oprit circulația. La palat m-am jucat cu apa pentru selfiuri desi nu a iesit chiar un selfie cu splash asa cum imi doream, am stat la o vorbă și pe cal. La CP8 era destul de animata atmosfera, dar nu atât de animată ca la CP Silva Ciucas X3 (pentru cunoscători). Hidratare, napolitane, portocale, banane, un mare ospăț. Îmi era poftă de struguri rose și brânză, dar a fost bun și ce aveau ei. Glume cu crampe, concurenți care își trăgeau sufletul, m-am jucat cu vuvuzela voluntarilor și mi-am văzut de drum.

La plecare am auzit în spate un voluntar strigând “Spor la cărat” (citat aproximativ). Chiar mă întrebam ce vrea să spună pentru că eu așteptam să văd care e faza cu cei 3km de dans, așa cum au fost prezentați în liveul de sâmbătă de după parcurgerea traseului. Vedeam deja în față coloana de oameni pe lângă biciclete. Am intrat motivat în mocirlă, cu gândul că 3 km (care au fost vreo 5) trec repede și ajung imediat la finish. În prima parte m-am dus mai înfipt, ba împingând, ba cu bicicleta pe umăr. La un moment dat roțile s-au blocat de tot, pauză de curățat noroiul. Parcă era pământul galben cu bălegar cu care lipea bunica podeaua de la bucătăria de vară de la țară. Multe glume, reumatism, techirghiol. Încet încet glumele au început să dispară, vedeam mulți oameni crispați, unii înjurau, alții pufăiau, alții se auzeau strigând de prin față diverse. Ce bun era un fotograf pe bucata asta să poată surprinde emoțiile de pe chipul oamenilor. Am vrut să fac poze, mă gândeam că e o ocazie bună să testez Armor 3-ul în condiții de apă și noroi, dar efectiv nu mai aveam nicio plăcere să fac poze. Împingeam , curățam, căram, iar împingeam și din când în când ridicam nasul să văd dacă se simte cumva mirosul de bere/ cola rece de la finish.

La un moment dat, mergând pe mijloc prin noroiul de vreo 30 de cm, l-am stropit pe cel din fața mea, care s-a întors “revoltat” să îmi spună că îl murdăresc. Mi-am cerut scuze fără să mă prind evident că glumește, toți având noroi până după urechi. Am râs și am mers mai departe. După ceva vreme am început să strig “Loc, vin tare pe stânga”, câțiva au mușcat și s-au întors curioși să vadă ce superman poate pedala pe acolo. Ce mi-a mai plăcut pe bucata asta a fost zgomotul pe care îl scotea noroiul când îl aruncai pe trunchiul copacilor, era un “pleosc” care mai spărgea monotonia când curatai cauciucurile.

Știu că nu era ușor și nu e frumos să razi, dar mă distrau momentele când vedeam câte o persoană că pur și simplu vrea să se odihnească și renunta să mai depună efort pentru a se redresa și pica pur și simplu în fund sau pe spate în noroi.

Eu nu am făcut poze în această zonă , dar am împrumutat o poză de pe Strava de la un fly by:

Photo: Iulia, Strava

A mai fost partea cu părinții și copiii. Ca adulți, acceptăm și ducem pe picioare rahaturile în care ne băgăm de bună voie. Copiii însă trag pentru deciziile părinților. Poate că puteau primi mai multe informații, poate că era bine să se fi oprit la palat, poate era bine să se fi informat despre traseu și istoricul noroios al cursei. Foarte mulți de poate. Cert este că vor rămâne cu amintirile. Poate acum încă înjură și abia le trece febra musculară, dar peste ceva timp vor râde și vor povesti cum a fost.

Ce mi-ar fi plăcut să fie și nu a fost? Am menționat și mai sus: struguri roșii și brânză la punctele de alimentare (nu vă luați după mine, fiecare om cu piticul lui, sigur apare cineva să spună că ar fi mers și papanași cu afine) și fotografi oficiali pentru partea a doua a plutonului în zonele “interesante” de pe traseu (crocodili, la noroi). Și mai am o dilemma: cu bratara de la Red Bull se făcea ceva? 

3 gânduri despre “A fost și o Primă Evadare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.